×

Administrațiile din Dâmbovița susțin proiectul Via Wallachia. Primele borne vor fi realizate din lemn

Administrațiile din Dâmbovița susțin proiectul Via Wallachia. Primele borne vor fi realizate din lemn

Realizarea traseului Via Wallachia presupune colaborarea dintre organizator și administrațiile localităților traversate. Proiectul, care pornește de la Curtea Domnească din Târgoviște și ajunge la Castelul Bran, a fost prezentat în cadrul unui eveniment în care a fost amplasată prima bornă. Reprezentanții Consiliului Județean Dâmbovița și ai Primăriei Târgoviște au anunțat că vor sprijini dezvoltarea inițiativei.

443b396e-83a1-4cab-bd84-9c86a3462fec Administrațiile din Dâmbovița susțin proiectul Via Wallachia. Primele borne vor fi realizate din lemn

Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița:

„Când a venit acum trei-patru luni și mi-a povestit despre acest traseu, răspunsul meu a fost afirmativ din prima secundă, pentru că avem nevoie de un traseu turistic de acest gen și de promovarea județului Dâmbovița.

Atât eu, cât și colegii primari ale căror localități sunt incluse în proiect vom sprijini această inițiativă. Toate primăriile și comunitățile implicate vor fi alături de dumneavoastră pentru a susține proiectul și pentru a duce la bun sfârșit acest traseu turistic.”

Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște:

„Ne-am alăturat acestui demers cu bucurie, pentru că discutăm despre valorificarea potențialului istoric pe care îl au municipiul Târgoviște și județul Dâmbovița. Este vorba despre un traseu turistic nou, care pune în valoare ceea ce avem noi mai frumos pe aceste meleaguri.

Vreau și eu să-i mulțumesc lui Geo Badea, să-l felicit și să-i spun că apreciez preocupările sale, de la Himalaya la Via Wallachia și la Chindia City Race. Sunt lucruri importante și dovedește că este un om al comunității târgoviștene și dâmbovițene.”

 

Geo Badea, organizatorul proiectului:

„Vreau să mulțumesc administrației publice locale a județului Dâmbovița pentru sprijinul acordat acestui început de traseu, pe care noi îl considerăm un pilon de nădejde în dezvoltarea turismului pedestru din județul nostru.

Traseul are o lungime de 100 de kilometri și leagă Curtea Domnească de Castelul Bran. În toate etapele, cu excepția zonei lacului de sub Vârful Leaota, există condiții de cazare la începutul sau la finalul etapelor.

Avem și o componentă simbolică, legată de retragerea lui Vlad Țepeș din 1462 spre Transilvania. Ne dorim ca acest traseu să fie o modalitate prin care oamenii să descopere istoria și peisajele acestor locuri.”

63f39c09-8189-46d2-b9c9-3434a074a341 Administrațiile din Dâmbovița susțin proiectul Via Wallachia. Primele borne vor fi realizate din lemn

Partajează acest conținut:

Publică comentariul

In atentia ta!

Din redacția Oficial Media, ultimele știri din Târgoviște și Dâmbovița